Uite afişul oficial şi roz pentru expoziţia mea oficială şi roz din Timişoara, într-o galerie nou-nouţă de pe Victoriei 5, care a fost până de curând un magazin alimentar. Am fost în galerie majoritatea timpului, mâzgălind una şi alta şi givănind cu oamenii. Din fericire pentru mine, Diana Marincu, un curator tânăr care îmi taie respiraţia cu farmecul şi spiritul ei, a scris mai jos (vezi după afiş).
Here’s the official pink poster for my official pink show in Timisoara, in a brand new gallery that used to be a grocery shop. I was in the gallery most of time, doodling this and that, and talking to people. Lucky for me, Diana Marincu, a young curator who takes my breath away with her charm and wit, has written the following (Romanian version):
Ana Kun are Corn cu Iaurt
…şi mai are o soră imaginară, pitici care visează, un circ de purici, o Lolita cool, personaje Lego şi o fascinaţie ieşită din comun pentru picioare.
Galeria de poveşti, amintiri şi scenarii fantastice a Anei Kun şi-a găsit în expoziţia Corn cu Iaurt cel mai potrivit spaţiu – exact locul în care în urmă cu mulţi ani elevii Liceului de Arte dădeau fuga în pauza mare pentru gustarea care se prelungea mereu mai mult decât era permis. Ana nu a uitat şi readuce în prezent cu un ton jucăuş şi ironic perioada adolescenţei şi visele sau prieteniile de atunci.
Lucrările Anei se concentrează într-un nucleu în care memoria afectivă şi fantezia literară stabilesc regulile, nu cinismul, intelectualismul sau obiectivitatea din ce în ce mai prezente astăzi în artă. Micile obsesii sau amintirile devin un bun prilej pentru a crea o poveste. Şi una dintre regulile jocului în care intră artista este ca povestea să fie foarte bine scrisă. Talentul literar însoţeşte subtil dar semnificativ imaginea, şi textul devine uneori un element al lucrării într-un fel foarte firesc. Iar autoironia şi autoficţiunea intervin exact atunci când nostalgia ar putea topi totul într-un jurnal sentimental. Elementele autobiografice sunt integrate în construcţii suprarealiste, încărcate de tot soiul de situaţii bizare, cum ar fi imaginea unui performance cu sfinţi sau cea a unei lumi numite Tachinarium, în care sunt arhivate tachinările atât de tipice adolescenţei. Ea se amuză amintindu-şi că în 1995 primea buletin de „tânără speranţă” sau gândindu-se la ce visa în pauza mare. În acest fel, artista își construiește o mitologie personală foarte bogată şi un autoportret nuanţat şi detaliat.
Prin repetiţia unui motiv sau elaborarea unei culori prin suprapuneri, pictura Anei devine hipnotică şi aproape psihedelică, absorbind privitorul într-un univers colorat şi magnetic. Artistei îi plac foarte mult culorile şi fiecare lucrare e creată prin straturi succesive care dau consistenţă, profunzime, textură şi materialitate lucrărilor. Ea foloseşte cu nonşalanţă culori sidefate, strălucitoare şi fosforescente. Nu se teme de culori şi le transformă în personajele universului ei vizual. Şi e firesc, de fapt, să fie aşa. Ana ştie că trăim în cea mai colorată dintre lumile posibile.
Diana Marincu
