Îmi place Edward Hopper așa de mult că am scris o poezie pornind de la lucrarea sa New York Movie. Pe urmă am mers și mai departe și am făcut o dublă reverență, „desenând” poezia într-un stil bazat pe tipografia lui Anthony Campuzano. Mamă dragă, ce postmodern din partea mea, nu? 🙂
Mi-a luat mai mult decât mă așteptam, pentru că in medias res m-am sucit în legătură cu sentimentul pe care trebuie să-l transmită. Am început cu fundal foarte curat, chirurgical, dar tot gândindu-mă la felul în care praful și fumul creează atmosferă într-un cinematograf vechi, am adăugat culoare și textură și mai știu eu ce. Apoi, m-am gândit la sentimentul ăla de disconfort ce îi e caracteristic lui Hopper. Pe urmă m-am gândit și la niște reclame de neon care ar da bine pe post de poezie în prim-plan.
E una din lucrările mele unde educația în graphic-design este transparentă; prietenii se referă la ea cu „afișul ăla”, ca de exemplu „ești gata cu afișul ăla?” 🙂
E una din cele optîșpe lucrări din Corn cu Iaurt. E acum înrămată și stă cu taică-meu, așa cum mi-a fost intenția de la început.
New York Movie, 50x70cm, marker on paper board, 2012
I love Edward Hopper so much I wrote a poem based on his work New York Movie. Then I went a step further and made a double reverence, by “drawing” the poem in a style based on the typography of Anthony Campuzano. Pretty post-modern of me 🙂
This took longer than expected, because midway I changed my mind about the feel of the work. I’ve started the background with a really clean, surgical look, but I kept thinking of the way dust and smoke make for a lot of the atmosphere in an old movie theater, so I’ve added color and texture and what not. Then, I thought of that sense of unease Hopper is so famous for, and thought of neon signs, so I figured that would fit nicely in the foregrounded poem.
It’s one of my works where the graphic-designer’s training is most transparent; my friends refer to it as “that poster”, as in “are you done with that poster?” 🙂
It was one of the eighteen works in Corn cu Iaurt. It is now framed and hanging out with my father, as intended from the beginning.
