Ce-i în sufletu’ lu’ Liviu, fanzin

Desenez pentru a înțelege ce se întâmplă, deci era de așteptat să desenez despre Liviu, după ce am tot desenat despre proteste, mitinguri, manifestații. Cui îi pasă ce-i în sufletul lui Liviu și la ce folosește? Din contră, să-l umanizezi face ca lucrurile să piardă din claritate, claritatea noastră exprimată-n opinii și cui servește asta? Am făcut desenele astea nu pentru a înțelege ce-l mișcă pe Liviu ci pentru că prezența lui de tăvălug mă strivea și pe mine împreună cu cei din Teleorman și din București, din casă și din stradă, susținători și opozanți deopotrivă. Așa am știut să-i reduc proporțiile până ce a ajuns mic, cât să intre într-un fanzin, cât să nu mai copleșească pe nimeni, cât să nu dau în damblageală. Nu e el Răul, nimeni nu e. Ce-i în sugfletul lui Liviu e și-n al altora; el e în acest moment un fel de Iliescu acum două’j de ani, și desene despre înaintașul lui au fost multe. Destule? Nu suntem vindecați de Iliescu, nu putem fi până nu e condamnat, până și asta au ei doi în comun.

Cine sunt oportuniștii care-l exploatează pe Liviu? Poți să-l răsfoiești, să te hlizești și pentru o clipă să te simți mai bine fără să fi uitat de ce te apasă. Fanzinul ăsta îi reparația mea pentru locuitorii din Teleorman de care a profitat Liviu și de care fac mișto oamenii frumoși alături de care am protestat și noi și ei. Un lucru e clar: încasările vor fi donate integral lui Relu Voicu din comuna Scrioaștea, județul Teleorman, care e mult mai mult decât un om care-i rezistă. Banii îl vor ajuta pe Relu în proiectul său CU CĂRȚILE PE ULIȚĂ, o rețea de mini biblioteci ambulante care atât se va extinde până ce toată România rurală și urbană va citi câte-o carte faină la coadă la urna de votare*. Dacă prețul acestui fanzin ți se pare prea puțin pentru așa o treabă bună, vorbește direct cu Relu Voicu pe facebook. Mulțam fain,
Ana Kun, 2018

*Între timp Relu Voicu și-a regândit planul, vezi pe site.

Ana Kun este artist vizual și trăiește în Timișoara. De acolo, din Timișoara, ea va organiza o seară în Teleorman, pentru a explica ce e în sufletul lui Liviu. Sună un pic absurd, nu?

Și totuși, nu e!

Ana desenează ca să înțeleagă ce se întâmplă. Și într-o perioadă mai dificilă pentru ea, a simțit nevoia să empatizeze artistic cu Liviu și să-i dedice un fanzin, în care pune cap la cap elemente de psihologie și artă vizuală, pentru a explica cum și de ce e Liviu ceea ce este. Apoi, pentru a nu simți în niciun fel că profită de Liviu, ea a luat inițiativa de a oferi câștigul acestei munci de câteva luni unui om din Teleorman, de care Liviu a profitat într-un fel indirect. Și cum toți teleormănenii sunt victimele lui indirecte, nu era un loc mai bun pentru banii rezultați din vânzarea lui Liviu decât biblioteca ambulantă a lui Relu Voicu din Scrioaștea. Dar s-o lăsăm pe Ana să ne explice nu doar ce crede ea că e în sufletul lui Liviu, dar și ce a fost în sufletul ei când a început să-l exploreze artistic!

“Am făcut pneumonie și nu puteam să desenez nimic. Mă uitam la ce se întâmplă în politică, ba la Liviu, ba la Trump. Când am început să desenez, i-am făcut un portret lui Liviu. Apoi am mai făcut unul… Mă apucaseră toți dracii și aveam nevoia să procesez cumva ceea ce se întâmplă, fără să mă îmbolnăvesc și altfel. Și atunci am încercat să empatizez. Să mă gândesc: “Ok.Tu când auzi din toate părțile cât ești de corupt, cum te raportezi la chestia asta? Ce visai când erai mic? Visai să te faci corupt?” Am încercat să fac un personaj din acest Liviu, nu neapărat să înțeleg ce-l mișcă pe Dragnea, ci să mă ajute să fac față la frustrarea asta incredibilă. Deci a avut un scop de vindecare pentru mine. Apoi m-am gândit să folosesc chestia asta și altfel și să ajut cumva Teleormanul. Pentru că eram constantă cu iritarea. M-a iritat la toată mișcarea REZIST separația asta dintre oamenii frumoși și oamenii săraci, între Teleorman, care e de vină pentru tot răul din România și restul României, care e pur, frumos. M-au deranjat diferențele astea ipocrite. Că discursul nu e nuanțat când e vorba de Teleorman și mi se pare nedrept. Adică există rezistență și în Teleorman. Plus că mai e ceva. Lipsa asta de empatie pentru Teleorman. Pentru cei din Teleorman e mai greu decât e pentru restul. Nu e de ajuns că sunt născători de glume și de Dragnea, dar acolo a început să se dezvolte viermele ăsta și să tragă dintr-o parte și din asta.

fragment din articolul Artistul vizual Ana Kun știe ce e în sufletul lui Liviu și le dă teleormănenilor o șansă la revanșă