TypopassageTM și Ana Kun
TP – Pasaj podul Tinereții, D’arc pe mal | Timișoara (Romania), 2019
Expoziția Guten Tag! Mugur Călinescu supune atenției două forme de graffiti (=scriere pe perete) din spațiul public românesc, provenind din perioade istorice situate temporal de o parte și de alta a anului 1989. O latură prezintă selecția de fișe cu taguri din Timișoara, documentate de TypopassageTM în 2019. De cealaltă parte a pasajului, în prezentarea co-curatoarei Ana Kun, sunt omagiate — prin rescrierea cu cretă și păstrând caracterul „tipografic majuscul”— textele elevului Mugur Călinescu de pe clădirile din Botoșani în 1981, așa cum au fost ele recuperate din arhiva CNSAS. Prin juxtapunerea acestora în spațiul expozițional, pasajul devine o punte simbolică, un loc al reflecției și dialogului.
Recontextualizarea și așezarea în oglindă a celor două arhive de scrieri invită la descoperirea unor chei de citire suplimentare, subiective, complementare sau contrare direcțiilor propuse de curatori. Prezentate în fișe de arhivă, tagurile devin umbre ale originalelor, decorporalizate prin pierderea suportului (a peretelui) și dezrădăcinate din locurile unde au fost scrise: ecouri fantomatice ale semnăturilor unor autori contemporani, activi. De cealaltă parte, reproducerea omagială pe zidul pasajului a textelor în cretă de acum 38 de ani, reînvie memoria unui luptător anti-comunist demult dispărut.
Typopassage, fragment din descrierea proiectului
The first exhibition in a series showcasing urban visual languages, Guten Tag! Mugur Călinescu proposes a dialogue between two forms of graffiti documented in the Romanian public space during different historical periods: before and after the 1989 Revolution. It is a half archive half homage project discussing vandalism, political statements and identity, but also form by way of written text. Typopassage, an open air micro museum of letter design, invited Ana Kun, a local visual artist, to collaborate in the 2019’s show. It is not without significance that it was the commemoration of the Romanian revolution of ‘89.
The Guten Tag archive is a TypopassageTM initiative aiming to document locally one of the most common forms of graphic expression in the public space: the tag. A relatively recent phenomenon in Romania, graffiti tags as we see them today did not exist before 1989. The first ones appeared in Bucharest and other major cities after 1990, during the country’s first years of transition to democracy.
The tag (as a highly stylized signature of the author’s name on the wall, usually done in spray paint or marker) is a controversial phenomenon, qualified as an act of vandalism. However, as an expression of the underground culture tags can reveal relevant insights about the local social and cultural context. By documenting and archiving them we can provide a useful tool for both historians and researchers in the fields of sociology, communication, or visual arts. Even though the cultural heritage value of graphic languages in the public space (such as graffiti) is still widely debated, TypopassageTM considers it is relevant to start documenting them. To completely ignore them, coupled with their ephemeral and fast-changing nature, would make a future retrospective research almost impossible. The Typopassage Archives collect and document contemporary samples of urban visual communication (artistic, commercial or administrative) that are generally ignored, pointing to aspects of visual language that can provide relevant insights into the local social, political and cultural context.
Texte în cretă de Mugur Călinescu, 1981
Ana Kun
Textele scrise în cretă sunt felul în care noi onorăm în 2019 mesajele din 1981 ale lui Mugur Călinescu, un elev de 16 ani din Botoșani care asculta Europa Liberă și credea că gestul lui va contribui la cunoașterea adevărului, „acel adevăr pe care îl înțelegeam eu atunci”.
Pe 20 octombrie 1981 Călinescu dădea prima dintr-un lung șir de declarații la Securitate. Îl arestaseră cu o zi înainte, după o mobilizare a 80 de informatori și a mai multor departamente ale Securității și USLA-Antitero, puțin după miezul nopții, în timp ce scria „Vrem dreptate și libertate” pe un panou metalic. Cu o lună înainte scrisese pentru prima dată, în cretă albastră, „Ne-am săturat să stăm la cozi interminabile” și „Jos Comunismul!” pe clădirea Comitetului Județean al PCR. Va muri în 1985, după sute de ore de interogatoriu la Securitate, după ani de
interceptări și rapoarte date de colegi de clasă cu nume conspirative, după ce va fi auzit apelative de tip „trădător de țară” și „dușman al poporului”, înainte de a împlini 20 de ani.
În cretă s-a scris și în primele zile ale Revoluției, la Timișoara, pe zidurile Bisericii Reformate, ale Județenei de Partid, ale Bisericii Romano-Catolice din P-ța Bălcescu, și apoi la București, în special în P-ța Universității, unde se vor scrie pereții ani de zile, în timpul mineriadelor și mai apoi. În aprilie 2016, tot în cretă au fost scrise, pe zidurile universității din Michigan, mesaje anti islamice și pro Trump (în timpul campaniei prezidențiale). Cu o lună
înainte, pavimentul uneia din piețele centrale din Bruxelles era complet acoperit de mesaje în cretă ce onorau și omagiau victimele atacului din 22 martie al aceluiași an. Acum sunt scrise în cretă meniurile tuturor bistrourilor șic. Tehnica nu are importanță pentru înțeles, și cu toate astea obișnuim să i-o asociem, spunem „graffiti” și „tag” dar ne referim și la conținut, nu numai la formă.
Scrisul în cretă pare mai puțin categoric prin însăși fragilitatea sa, pare că și mesajul e la fel de perisabil pe cât îi e forma – șotronul se redesenează zilnic, tabla negră, pe vremuri, se ștergea la fiecare oră. Călinescu a scris în cretă pentru că era elev în 1981 și la asta avea acces. Dar nu erau neapărat textele sale, în sensul că ar fi avut un stil recognoscibil (de a scrie sau de a se exprima), putea fi oricine asculta Europa Liberă, sau oricine era dispus să deschidă ochii la realitatea acelor zile. Era vocea generației sale în aceeași măsură în care era vocea
generațiilor care au scris la Revoluție, la mineriade și mai apoi.
Mesajele în cretă sunt un gest de minim vandalism, nu sunt făcute pentru a rămâne. Putem onora gesturile de rezistență prin marcare și conservare dar și așa, prin copiere, prin redesenarea într-o manieră apropiată celei originare (cu „tipografic majuscul” cum este menționat în anchetă, de asemenea titlul teatrului documentar de Gianina Cărburariu despre Călinescu) pentru că ultimul său mesaj, „Vrem dreptate și libertate”, sună din nou actual.
Texts written in chalk by Mugur Călinescu in 1981
The texts rewritten on the wall in chalk are our way of honoring, the year we celebrate the 30th anniversary of the 1989 Romanian Revolution, the messages written in 1981 by Mugur Călinescu, a 16-year-old student in Botoșani who listened to Radio Free Europe and believed that his gesture would contribute to spreading the truth, “that understanding of the truth I had then”.
On October 20th, 1981, Călinescu gave his first in a long list of statements to the Securitate (Department of State Security). He had been arrested shortly after midnight on the day before (while he was writing “We want justice and freedom” on a metal panel), after an investigation that had mobilized 80 informers and several departments of the Securitate and USLA-Antitero. A month before he had written “We’re tired of waiting at endless queues” and “Down with Communism!” in blue chalk on the Communist Party’s building. He died in 1985, before his 20th birthday, after hundreds of hours of interrogation by the Securitate, after years of interceptions and reports by his classmates with secret informer names, after being called a “country traitor” and an “enemy of the state”.
In chalk were also written the text of the first days of the Romanian Revolution, in Timișoara, on the walls of the Calvinist Reformed Church, of the Communist Party County Building, of the Roman-Catholic Church in Balcescu Square. And then in Bucharest too, especially on the buildings surrounding the University Square, where for years to come people will write on the walls, during the Miners’ Raids of the 1990 and even after that. In April 2016, during the presidential campaign, anti-islamic and pro Trump messages were also written in chalk on the walls of the university of Michigan. A month before, the pavement of one of the central squares in Brussels was covered with chalk messages in support and honour of the victims of the 22 of March attack of the same year. Now, all the menus of chic bistros are written in chalk.
The technique has no importance for the meaning, and yet we are used to associate the two, we say “graffiti” and “tag”, but we also infer the content, not just the form. Writing in chalk is less categorical through its sheer fragility, it seems like the message is as perishable as is its form – the hopscotch is redrawned daily, the black board, once, was washed clean at the end of each class. Calinescu wrote in chalk because he was a student in 1981 and this is what he had access to. But those were not necessarily his texts, in the sense of a recognizable style (graphologically or literary), it could have been anyone listening to Radio Free Europe, or anyone willing to see the reality of those days. It was the voice of his generation as it was the voice of the generations writing during the Revolution, the Miners’ Raids and after.
The chalk messages are a gesture of minimal vandalism, they are not made to last. We can honour the gestures of resistance through marking and conserving but also like this, by copying, by redrawing in a manner close to the original (with a “typographical capitals” as it was mentioned in the Securitate investigation, also the title of the documentary theatre-play by Gianina Cărbunariu, and now Radu Jude’s feature film, on Călinescu’s story) because his last message, “We want justice and freedom” rings always true.
Pregătind o publicație și extinderea acestui proiect într-un alt oraș, am început să rugăm pe câteva din persoanele pe care le credeam interesate și potrivite să scrie câte un paragraf.
Caută-ți vocea ce nu te lasă să dormi uneori și ascult-o mai bine. Vezi ce vrea să spună, află ce nu e în ordine și caută să îi faci dreptate. Fă tu ce crezi că ar trebui să facă alții ca să îndrepte lucrurile, ce te-ar face să pui capul pe pernă liniștit într-o noapte viitoare, chiar dacă asta înseamnă să îți urli frustrarea pe zidurile orașului, să răstorni un sistem sau să pornești o revoluție. Schimbările încep prin decizii individuale, de a ieși, din casă sau din tine, de a atinge alți oameni cu mintea ta și cu puterea ta de a-ți pune gândul ăla de la 2 dimineața pe o portavoce.Diana FilimonForum Apulum, activistă, Alba Iulia________
Botoșani, România anilor ’80. Un licean scrie pe ziduri “Vrem libertate! Mugur Călinescu a fost anchetat și torturat de Securitate iar apoi scos în careul unde colegi și profesori – cetățeni – participă la umilirea lui. Directoarea liceului ține exemplar isonul securistilor. Îl umilește și ea. Cea mai dureroasă lecție a unei dictaturi este aceea că are nevoie de complicități ca să existe: unele tăcute, altele vocale, unele tranzacționale, altele mai puțin. Sunt multe forme de acceptare a represiunii, printre ele, cea mai asurzitoare e tăcerea. Să nu îi lăsăm singuri pe cei cei care scrijelesc zidirile puterii. #solidaritate
Mădălina MocanCentrul pentru Studiul Democrației, Cluj________La sfârșitul lui decembrie 1989, pe străzile principalelor orașe din România se puteau vedea oameni, care purtau steagul național, din care a fost decupată stema comunistă, care scandau bucuroși lozinci anti-comuniste sau care călcau în picioare și dădeau foc în plină stradă portretelor ultimul lider comunist român, Nicolae Ceaușescu. Acesta era un gest simbolic menit de a curăța spațiul public de ultimele rămășite ale regimului comunist, instaurat în anul 1948. Deși Revoluția din decembrie 1989 a reprezentat o evoluție surprinzătoare pentru majoritatea românilor, dar mai ales pentru observatorii externi, acțiuni curajoase de protest împotriva regimului comunist au început în 1977 și au continuat pe toată durata anilor 1980. Ele au luat forma unor proteste colective sau individuale, fiind influențate de situația economică din țară, dar și de evoluțiile din celelalte țări europene, aflate în sfera de influență a Uniunii Sovietice.
Pentru că Nicolae Ceaușescu a refuzat să reconsidere modelul de dezvoltare economică, care acorda prioritate industriei grele și petrochimice, mari consumatoare de energie și materii prime din import, primele semne ale crizei economice s-au resimțiti în România din cea de-a doua parte a anilor 1970. Situația economică a populației s-a înrăutățit și mai mult după decizia lui Nicolae Ceaușescu de la începutul anilor 1980, de a plăti integral și în cel mai scurt timp, datoria externă a țării. Pentru că produsele industriale românești nu erau competitive și vandabile pe piața externă, liderul român a decis să sporească exporturile de produse agricole, în paralel cu reducerea drastică a importurilor. Scopul unor asemenea măsuri a fost de a face rost de valută forte pentru plata datoriei externe, respectiv a materiilor prime destinate industriei grele și petrochimice. Astfel, după relativa bunăstare din anii 1970, în deceniul următor, România a cunoscut o perioadă de lipsuri endemice, fiind introdusă raționalizarea principalelor bunuri alimentare (pâine, ulei, zahăr) sau de uz casnic (pastă de dinți, săpun, detergent), prima dată după cel de al Doilea Război Mondial. Raționalizarea nu a însemnat că aceste bunuri era accesibile consumatorul român. Dimpotrivă, ele se găseau în cantități limitate și puteau fi achiziționate fie pe sub mână, apelând la cunoștințe și relații, fie în urma unei umilitoare experiențe, cea a statului la coadă ore în șir. Resentimentele și revolta populației, care au subminat gradual legitimitatea regimului Ceaușescu, au fost accentuate și de insistența mass-mediei oficiale de a prezenta perioada conducerii lui Nicolae Ceaușescu ca fiind o Epocă de aur, inegalabilă prin ritmul de dezvoltare și bunăstărea materială creată. În același timp, prin intermediul posturilor de radio străine, mai ales Radio Europa Liberă, românii erau la curent cu evenimentele care se petreceau în restul blocului sovietic, ca de exemplu în Cehoslovacia, unde în 1977 s-a creat Charta 77, o inițiativă civică pentru apărarea drepturilor omului, sau Polonia, unde muncitorii, confruntați cu probleme economice, s-au revoltat împotriva regimului și s-au organizat în primul sindicat liber, Solidaritatea, condus de Lech Wałęsa.
În România, primele acțiuni de protest împotriva regimului comunist au început în 1977. Atunci, scriitorul Paul Goma, influențat de Charta 77, a protestat public împotriva încălcării drepturilor omului în România, iar minerii din Valea Jiului au intrat în grevă. Protestul lor, motivat de doleanțe economice, s-a transformat într-unul împotriva regimului comunist și împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Cel mai probabil influențați de Solidaritatea poloneză, un grup de 15 muncitori de la șantierele navale din Turnu Severin, împreună cu doctorul Ionel Cană, au creat primul sindicat liber, care nu se afla sub controlul Partidul Comunist Român, denumit Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLMOR). Intervenția poliției secrete române, Securitatea, a pus capăt scurtei sale existențe. Alte acțiuni de opoziție colectivă au luat forma unor greve ale minerilor din Maramureș (septembrie 1983), ale muncitorilor din Cluj-Napoca și Turda (noiembrie 1986) și Iași (februarie 1987). La Brașov, pe 15 noiembrie 1987, revolta spontană a muncitorilor, generată de lipsa alimentelor și reducerea salariilor, s-a transformat într-un protest anti-comunist, ei scandând Jos dictatura! și Vrem pâine! Din nou intervenția în forță a Securității a limitat extinderea acțiunii de opoziție.
Protestele colective au fost completate de unele individuale, venite din partea unor intelectuali români, dar și a unor simpli cetățeni români. Ei au ales să-și exprime public nemulțumirea lor față de nerespectarea drepturilor și libertății omului sau față de situația economică precară din țară. Doina Cornea, Radu Filipescu, Dorin Tudoran, Gabriel Andreescu, Dan Petrescu sau grupul din jurul samizdatului Ellenpontok (Contrapuncte) au folosit diferite mijloace (scrisori deschise, publicații, manifeste) pentru a critica regimul pentru politica sa culturală și economică, desconsiderarea gravă a drepturilor omului sau politica de asimilare a minorităților naționale. Formele de protest ale cetățenilor și înregistrate ca atare de către Securitate, includeau discuții „ostile”și „dușmănoase” pe teme politice, distrugerea potretelor lui Nicolae Ceaușescu, așa-numitele „înscrisuri cu conținut dușmănos” (scrisori anomime, manifeste și inscripții) și nu în ultimul rând, bancurile politice. Ele se concentrau pe denunțarea crizei economice din România și a efectelor sale asupra nivelului de trai al populației, a nerespectării drepturilor și libertăților omului și chemau, în unele cazuri, la înlăturarea regimului comunist și a lui Nicolae Ceaușescu, considerat vinovat pentru suferințele și lipsurile îndurate de majoritatea cetățenilor români.
Dintre aceste acțiuni de rezistență cotidiană împotriva regimului comunist, care s-au înmulțit în perioada anilor 1980, cele care implicau mari riscuri personale erau, fără îndoială, distribuirea de manifeste și realizarea de inscripții. Identificați de către Securitate, autorii lor au fost condamnați la ani grei de închisoare sau au decedat în urma anchetelor. Gheorghe Năstăsescu, un muncitor originar din Iaşi, a fost condamnat în 1983, la 9 ani de închisoare pentru că, urcat pe schela unei case de pe strada Lipscani din Bucureşti, a aruncat manifeste redactate de el, prin care chema populaţia să protesteze împotriva lui Nicolae Ceauşescu. La sfârşitul lunii noiembrie 1989, în municipiul Alba Iulia, pe un stâlp de electrificare de pe bulevardul principal al orașului, organele de Securitate au identificat un afiș, având „un conţinut necorespunzător”. El includea o succesiune de lozinci împotriva liderului român şi al regimului său: Jos Ceauşescu! Jos regimul! Vrem dreptate nu congrese! Vrem libertate! Jos „şefii” Ajunge! Fără reales! Vrem mâncare!!! Jos tâlharii! Manifestul exprima protestul autorului său faţă de realegerea lui Nicolae Ceauşescu la ultimul Congres al PCR din noiembrie 1989. Invocând lipsa libertăţii, a dreptăţii sociale şi nu în ultimul rând, a alimentelor, protestatarul anonim cerea înlăturarea liderului român, dar şi a altor „şefi” mai mici de partid. Catalogarea lor ca „tâlhari” era justificată de avantajele materiale de care ei se bucurau în mod discreţionar, în timp ce majoritatea populaţiei trebuia să îndure raţionalizări stricte ale consumului de alimente, bunuri de larg consum și energie electrică şi termică. Un caz aparte este cel al lui Ion Bugan, un electrician din Tecuci, cunoscut pentru acțiunile sale de protest împotriva regimului comunist. În martie 1983, el s-a deplasat la București cu scopul de a iniția o demonstrație împotriva conducerii lui Nicolae Ceaușescu. Transformându-și mașina într-un car funerar, decorat cu panglici negre de înmormântare și cu portretul îndoliat al liderului român, sub care se putea citi „Nu te vrem călăule!”, Ion Bugan a condus prin centrul Bucureştiului (Bulevardul Magheru), aruncând manifeste de pe fereastra mașinii, prin care chema lumea la demonstrație și cerea „detronarea familiei Ceaușescu”. Pentru fapta sa, el a fost arestat și a primit o condamnare la 10 de ani de închisoare.
Un grup de trei tineri din satul Băleni, judeţul Dâmboviţa (Florian Vlăsceanu, Gheorghe Pavel, Victor Totu) au modificat, în noaptea de 22 august 1983, textul unei lozinci, scrise cu vopsea albă pe asfaltul unei artere principală din Târgovişte, din Trăiască Ceauşescu! în Jos Ceauşescu! Pentru fapta lor, cei trei tineri au primit sentinţe de şase, şapte şi respectiv opt ani. Probabil cel mai cunoscut caz de realizarea de inscripții așa-zis „dușmănoase” este cel al elevului de liceu, Măgur Călinescu. Pentru câteva săptămâni din toamna anului 1981, el a scris cu cretă albastră pe zidurile Consiliului Popular Judeţean şi ale viitoarei Case de Cultură a Sindicatelor din Botoşani, lozinci care denunțau lipsa de libertate din România (Vrem libertate, Vrem democraţie) și privațiunile materiale cărora trebuiau să le facă faţă populaţia datorită deciziei lui Nicolae Ceaușescu de a plăti datoria externă a țării (Ne-am săturat de lipsuri!, Vrem hrană și libertate!, Ne-am săturat de mizerie!, Cetățeni, țara noastră are o situație economică grea. Datoria externă a atins 10.000.000.000 dolari, în timp ce în presă plouă cu petale roz). Două lucruri trebuie remarcate din analiza sloganelor lui Mugur Călinescu. Primul este apelul său repetat la organizarea unui protest colectiv împotriva regimului comunist (Cetățeni! Nu mai putem îndura lipsurile și mizeriile!), arătând că era datoria civică a fiecărui român de a lua atitudine (inclusiv prin protest) față de situația din țară (Cetățeni, trebuie să fim conștienți de rolul nostru în societate și să spunem un NU hotărât stărilor de lucruri ce se conturează la noi!). În al doilea rând, Mugur Călinescu pleda pentru reorganizarea SLMOR (Vrem renaşterea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România!, Vrem sindicate libere! Vrem libertatea cuvântului!), desființat prin intervenția în forță a Securității din 1979. Această cerință nu era deloc întâmplătoare. În Polonia anului 1981, sindicatul liber Solidaritatea a reușit să coalizeze opoziția internă și să amenințe stabilitatea regimului comunist. Fiind la curent, cel mai probabil prin intermediul Radioului Europa Liberă, cu evoluția evenimentelor din Polonia, Mugur Călinescu spera, după model polonez, la o mobilizare civică a românilor (de unde și insistența sa asupra apelativului cetățeni) pentru reconstituirea SLMOR (În Polonia prietenă, oamenii au dobândit o libertate reală. Au sindicate libere, Solidaritatea și Solidaritatea rurală. Acestea le reprezintă cu adevărat drepturile, chiar dacă au aceleași probleme alimentare ca și noi!). Ca și Solidaritatea, SLMOR trebuia să devină pivotul schimbării politice din România: ca formă organizată a opoziției, el trebuia să se angajeze în negocieri cu regimul comunist pentru redobândirea drepturilor și libertăților civile și inversarea politicilor economice dezastruoase. Mugur Călinescu a decedat în condiții suspecte la scurt timp după finalizarea anchetei, la care a fost supus de către Securitate.
Manuela Marin
doctor în istorie, Cluj
________
A scrie pe pereți pe vremea regimului comunist era de neconceput. Intervenții stradale erau considerate acte de huliganism profund incompatibile orânduirii socialiste. Arta nu putea sa evadeze îngrădirii ideologice ceea ce făcea ca exprimările artistice sa fie supuse cu rigoare normelor socialiste uniformizatoare.Cu toate acestea, fara pretenții de artă, mai scăpa câte o inscripție <i>imperialistă</i>. Tatăl meu mi-a povestit că la Turda, un magazin afișa mesajul „Avem varză murată”. Cineva a adăugat, <i>reacționar</i>, peste noapte cuvintele „încă o palmă dată capitalismului”. Cel puțin așa sună povestea.Desigur, textul acela și altele asemeni lui erau șterse imediat. In ziua de azi însă, în democrație, textele rămân mult mai mult la vedere. Perenitatea tagurilor este asigurată și de calitatea materialelor de scris, cum sunt sprayurile sau markerele. In Cluj-Napoca tagurile sunt mai puțin frecvente decât în Timișoara sau Sibiu, sau mai bine zis grafferii care le aplică. Ciumeg (Ciumegone) doar rar nu poate fi considerat după ce a umplut pereții clădirilor din întreg orașul – și nu numai – cu marca sa. Alte nume care apar sunt Psema, Pisce, Ozer, CNKRUE, Vesp, MRN, Chix… cu toții sunt alți marcatori ai spațiului public. Merită adăugat faptul că dintre aceștia câțiva ar putea fi heteronimii unuia dintre cei menționați… Multi consideră aceste intervenții drept vandalism. Interesant este că primăria tocmai a achiziționat un utilaj destinat curățării pereților orașului de graffiti, taguri și alte înscrisuri. Cel puțin a lucrărilor neautorizate. Pe lângă aceste semnături sunt unii care au renunțat la tag ca amprentă artistică personală în spațiul public și preferă unele personaje fictive, a căror existență e confirmată de stickere și pasteupuri, cum sunt krăiță, chisică, out of order sau mai recent zaba, the cute monster.Am așteptat* cu nerăbdare expoziția Anei Kun și a lui Typopassage Tm în gangul de pe strada Emil Isac, numită după un poet valoros, emblematic pentru urbea clujeană, dar care a fost deschis regimului comunist și a aderat realismului socialist. Iată un alt punct de convergență cu tematica intervenției stradale.@clujstreetart