Împreună cu Mihai Drăgan, am făcut un mic joc de aventură, bazat pe o povestire d-a mea mai veche (care se bazează pe un coșmar recurent), pe care am transformat-o în poezie și apoi în textul pentru joc. L-am început în decembrie 2023 (dacă nu pui la socoteală textele care sunt de prin 2010) și l-am terminat în decembrie 2025. Este doar în limba română, durează cam 10 minute și trebuie să folosești săgețile de pe tastatură.
Spoiler: Mai jos e poezia.
Marţi dimineaţă. Paul se trezește fără dinţi.
Ca-ntr-un coşmar de-al lui Poe
un coşmar finuț, cu lucruşoare albe
și doamne transparente pe nume Berenice
(își zice în momentul ăla când
Paul-mintea nu e 100% în Paul-corpul).
Treaz de-a binelea vede că e ca-n coșmarul maică-sii, Mia
o doamnă transparentă, care se temea că Paul va ajunge ca taică-su, Victor,
care suferise de parodontoză, între altele.
Paul în gură are doar
o limbă și două afte.
În absenţa durerii simte doar un soi de briză,
cum stă răstignit pe spate şi cu gingiile descleştate.
Oare asta simțise şi tata, ani la rând, în fiecare dimineață?
Paul fusese terorizat de ameninţarea parodontozei,
și de alte implacabile genetice (știi și tu cum se simte asta)
dar acum, văzându-se dintr-o dată fără dinţi,
se simți perplex de uşurat. Gata. S-a întâmplat. Sunt ca el. Asta e. Apoi, momentul trecu:
Și Paul se uită pe pernă,
sub pernă,
sub plapumă,
sub maieu,
sub pat,
sub cearșaf,
şi, într-un acces de panică, se uită şi
în frigider,
în caserola de tort, unde mai era o felie de zizi de la Crăciun. Se uită
în vană,
în budă,
în abajurul lustrei,
în cutia de pantofi,
în farfuria cu chei,
în sticla de apă,
în ghiveciul de flori,
în ghiveciul de legume,
în sertarul de tacâmuri,
în sertarul de medicamente,
în cutia cu piramidoane, în timp ce îşi ştergea balele cu poalele de la maiou.
Când, ajuns cu investigaţia în balcon,
în cutia de şuruburi, piulițe și șaibe,
îl umflă plânsul. Un moment. Apoi:
Se duse la vitrină şi, după ce își făcu drum printre balerine şi pescari,
ajunse la miniaturala zaharniţă baroc din porțelan aurit.
În ea, o grămăjoară de lucruşoare albe,
dinţii de lapte ai lui Paul,
(colectați de Mia, maică-sa,
deşi nu era fană Poe)
care, alături de moț și botoșei, erau moaștele pruncului Paul.
Pruncul, pe axa
mama—pruncul paul–tata
fusese drept în mijloc, un drăgălaș mix de calități materne+paterne
neprihănit înainte de căderea în adolescență,
când Paul devenise creatura scălâmbă ce trezea profeții materne:
o să ajungi ca tac-tu!
Îşi şterse mucii şi balele pe maioul leoarcă şi,
cu mâna tremurândă începu să-și îndese
20 de lucrușoare albe
(incisivi, molari, canini)
în găurile ce-i rămăseseră mari.
