Ghimpi, video, Ana Kun & Mihai Drăgan, 2022 (scroll for English version)
09.09– 16.10.2022, expoziție colectivă CozZzmonautica, Forest of Antennae
Indecis Artist Run Space, co-organizator Ștefan Tiron, Timișoara
Ghimpi este o lucrare colaborativă despre un viitor posibil unde orice domeniu este dominat de câte o corporație, inclusiv lumea artei. Ghimpii sunt implanturile de substituție hormonală (folosite în prezent în tratarea simptomelor menopauzei) modificate pentru a spori productivitatea. Lucrarea video este o critică transparentă a consumerismului și a culturii creșterii continue, în care suprasolicitatea și auto-exploatarea sunt glorificate și recomandate ca fiind singura cale de a „reuși” în lumea a artei din prezent. Este o privire spre viitorul (apropiat) al exploatării, unde corporațiile controlează capacitățile fizice și psihice ale unei persoane pentru a crește producția.
Offline suntem parteneri ce trăiesc și lucrează de acasă în Timișoara. Ana Kun este artistă vizuală, membră a două colective artistice, Balamuc și Zephyr. Mihai Drăgan este programator, membru al atelierului Plan Zero și al Azilului de Calculatoare, o colecție interactivă de tehnică de calcul din anii 80.
The video shows a screen capture of someone playing a confidential file. The file is an audio recording of two women, an artist and her assistant (interpreted by Kun and Drăgan), talking about the pressure to produce art under contract. The dialogue mentions the system of contracts of an art gallery that is run like a corporation, named Galeria (Gallery) Corp. The contracts are called rights, such as in “upcoming rights” for upcoming artists, and so on. All contracts with the Galeria imply the usage of hormone implants to increase productivity during working hours. When advancing to the next contract, the definition of “working hours” changes to include more activities, and the implants are neutralized, but not removed. The recording is marked as of interest for the Galeria Corp. because of the usage of a large number of terms of interest, which are detected and marked by the surveillance software.
Ghimpi (thorns) is a collaborative work about a possible future where there’s a corporation dominating every field, including the art world. The thorns are hormone replacement implants (presently used in the management of menopause) modified to enhance productivity. The video work is a transparent criticism of consumerism and hustle culture, in which overwork and self exploitation are glorified and recommended as the only way to “make it” in the art world today. The work is a glance into the (near) future of exploitation, as corporations increase production by controlling a person’s physical and mental capabilities.
We are offline partners, living and working from home in Timișoara. Ana Kun is a visual artist, member of two artistic groups, Balamuc and Zephyr. Mihai Drăgan is a programmer, a member of Plan Zero makerspace and of the Computer Asylum, an interactive collection of 80s’ computers.
